Individualitati Libere (part 1- may be...)

     Exista un concept al vietii ideale implementat de societate. O schema care ne ghideaza in drumul vietii si are sarcina de a ne tine in pas cu timpul. Exista niste destinatii concrete spre care difera doar drumul. Adica, avem de unde alege. Fapt care ne face sa ne simtim liberi in a ne alege soarta si sa ne mindrim ca suntem individualitati. Actual, nu?
     Pentru ca sa ne demonstram cit de individuali suntem, hai sa vedem cam care este acest concept care ne face "unici". Obiectivul de baza este abslovirea unei institutii de invatamint (fie medie sau superioara). Sa facem cariera in domeniul studiat, sa intemeiem o familie, sa facem copii, sa-i convigem si pe ei ca au nevoie de studii si de cariera pentru a deveni "individualitati", si pentru un final fericit trebuie sa ne traim batrinetile in liniste si pace la o vila cu imprejurimi pitoresti, fiind fericiti alaturi de copiii si nepotii iubitori.
Acesta ar fi planul unei vieti perfecte ptu fiecare dintre noi, poate cu mici abateri in dependenta de mediu (pentru ca totusi suntem "individualitati").
     Si cum ramine cu libertatea pentru care atita luptam? Libertatea pentru care s-au dus razboaie si s-a varsat singe. Libertatea pentru care am fost si suntem inrobiti. Libertatea care ne supune unor reguli si care ne interzice sa fim altfel. Suntem liberi sa actionam numai conform unui concept de viata impus. O libertate care ne limiteaza adevaratul potential si ne face sa strigam ca suntem LIBERI! Cei mai inrobiti liberi... Cei mai ignoranti liberi... Ce poate fi mai penibil decit o turma de oi, minate de un cioban, strigind in cor ca sunt libere? Amuzant, nu? Dar totusi ramine actual.
     Oare acestea sunt adevaratele valori ale libertatii pentru care atita luptam?

Niste Meditatii...

        Ce ne facem daca intr-un moment dat, tot ceea ce credem despre realitatea in care traim, aflam ca este o mare minciuna? Ce facem daca aflam ca ceea ce credem ca suntem, este doar o descriere data de cineva? Ne credem unici, ne credem liberi, credem ca tot ce am facut pina acum, tot ce am ales pina acum in viata noastra sunt propriile noastre decizii. Si ce daca la un moment dat aflam ca de fapt nu e asa? Stiind anume faptul ca oricit de unici si liberi nu ne-am considera, ideile noastre despre tot ce ne inconjoara se bazeaza pe alte pareri, exupse de altcineva. Noi pur si simplu alegem in ce vrem sa credem, ce ne convine. 
Si ce daca tot ce am auzit, tot in ce credem, tot ce reprezentam ca personalitati pur si simplu nu a existat vreodata? Daca intr-o zi aflam ca realitatea in care traim este o mare minciuna, ceva ce nu exista si nu a existat vreodata cu adevarat? Si anume avind in vedere ca noi insine suntem minciuna cuiva, ce-o sa facem cind aflam adevarul? Ce va fi atunci cind o sa aflam ca drumul pe care l-am ales, deciziile pe care le-am luat, ceea ce credem ca este corect sau adevarat, se vor dovedi a fi doar nishte aparente?... O sa mai credem atunci in noi? In libertatea nostra? Dar mai ales...in existenta noastra? 

Ceva ce am scris cu vreo 3 ani in urma

   It’s like a nightmare…I’m trying to run from this infernal yelling that makes a continuous echo in my mind. I’m trying to escape from this deep darkness in witch I shoved myself. I’m running, but don’t even know where… I don’t even feel this cold winter night, the cold air that is freezing my lungs! As I’m running I feel the pieces of my broken heart wounding my bleeding feet… I’m so scared!! I feel the ghosts of my past haunting me!... And I fell… I fell on my knees and desperately crying I’m looking at my trembling hands… I’m ready to give up… I wish that I could fall into a light and there all my fears to disappear. I wish that after the next step I would wake up, from this nightmare, in my mother's hands...feeling secure... surrounded by love... But no...This nightmare will never end.